O mascaradă ordinară

EUROVISION, DIN NOU LA DISCREȚIA INTERLOPILOR

La o jumătate de oră după miezul nopții de sîmbătă spre duminică, 6 spre 7 martie a.c., românii au mai primit un șoc. Pînă și în muzică, Mafia este atotputernică.

De data aceasta, a dat lovitura un anume Ovidiu Cernăuțeanu, zis Ovi, stabilit de 10 ani în Norvegia, care a interpretat piesa "Playing with fire", compusă de el și cîntată în duet cu ciumăfaia Paula Seling. Pînă și acesteia din urmă nu-i venea să creadă, din moment ce se minuna într-una, între somn și trezie: "Visez? E-adevărat?". Și, pentru că finala s-a desfășurat la Circul Globus, ținutele au fost pe măsură, ca să nu mai vorbim că, nici la "meritul tehnic", organizatorii n-au stat mai bine. Sigur că au existat reclamații privind problemele cu televoting-ul, dar, cum era de așteptat, nemulțumirile cu pricina au rămas în plan secund. Degeaba se zvonea, înaintea finalei, că aceasta va aparține trio-ului Luminița Anghel-Toni Tomas-Adrian Piper, fiindcă Mafia își făcuse jocurile. Au rămas pe dinafară, nebăgați în seamă, interpreți valoroși, foarte îndrăgiți de public, precum Anda Adam, Alexandra Ungureanu sau Alexa. Deși măscăriciul cu pantaloni roșii Ovi se laudă că are mari șanse la un premiu în țara lui de adopție, parcă-l și vedem cu coada între picioare, așa cum s-a întîmplat de atîtea ori cînd reprezentarea României la un asemenea eveniment a fost lăsată la discreția escrocilor... Cel mai grav este faptul că, nici de data aceasta, nu s-a ales o piesă reprezentativă. S-a văzut că, de-a lungul anilor, Eurovision-ul a dat cîștig de cauză cîntecului inspirat de culturile originale, și nu imitațiilor. Participările românești au păcătuit, de fiecare dată, prin lipsă de originalitate, fiind mereu sub semnul modei superficiale, din care pricină reprezentanții noștri s-au clasat, mai totdeauna, pe poziții mediocre.


Versiune de tiparit O mascaradă ordinară Versiune de tiparit


Trimite pe email articolul


Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici: Creaza un cont gratuit