TRAIAN BĂSESCU E ÎN FAZĂ TERMINALĂ

De Adevăratul Serviciu Român de Informații

Luni seară, 25 ianuarie a.c., a revenit la București delegația ultrasecretă (SPP-SIE) care a alergat după potcoave de cai morți tocmai la capătul lumii, în Indonezia

Delegația S.P.P. - S.I.E. trimisă de Băsescu în Indonezia s-a întors în București luni, 25 ianuarie a.c., în jurul orelor 21,30, iar de la aeroport a fost dusă direct la Cotroceni. Aici, Băsescu a așteptat-o la raport. De menționat că expediția ultrasecretă a trimișilor celor două Servicii Secrete a folosit același avion cipriot care l-a dus pe Pacientul Național la Bolzano, în Italia, și anume un charter de 38 de locuri. Conform surselor noastre, raportul medicului care a efectuat deplasarea este departe de a fi îmbucurător. În primul rînd, în urma studierii dosarului medical, specialiștii clinicilor din Jakarta, "New Life Dr. Arthur E. Ardagh" și "Global Doctor International Medical Center", au subliniat faza deosebit de avansată a cancerului. În opinia lor, există tratamente care permit ținerea sub control a maladiei și stoparea evoluției acesteia, dar un tratament de remisie a bolii este inexistent în această fază. Nici unul dintre specialiștii din Jakarta nu s-a hazardat în a da un pronostic cu privire la evoluția bolii (cu tratament sau fără!) pînă nu se vor face un alt consult și o serie nouă de analize medicale. Specialistul oncolog, consultat la clinica "New Life Dr. Arthur E. Ardagh", i-a spus medicului S.P.P. că, pentru o evaluare completă a boli și a tratamentului ce trebuie făcut, este necesară prezența pacientului în clinică, între 5 și 7 zile, pentru a fi monitorizat, prin analize zilnice, modul în care acesta răspunde la tratament. Conform celor stabilite cu specialistul clinicii "New Life Dr. Arthur E. Ardagh", în momentul în care pacientul ia hotărîrea să facă internarea este nevoie să anunțe cu minimum 12 ore înainte.
La cea de-a doua clinică, "Global Doctor International Medical Center", medicul S.P.P. a discutat cu doi oncologi, unul fiind dr. Abid Nazir. Specialiștii celei de-a doua clinici, după consultarea dosarului medical, și-au arătat disponibilitatea de a se deplasa în România pentru a întreprinde investigațiile și analizele primare, dacă vor avea condițiile necesare efectuării acestora. Reprezentanții celor două clinici au recomandat, fiecare în parte, începerea cît mai urgentă a investigațiilor, pentru că boala se află într-un stadiu terminal, iar șansele de menținere sub control scad cu fiecare zi ce trece. Fiecare dintre medicii celor două clinici a recomandat, de asemenea, anumite calmante și tratamente preliminare, care să întărească organismul pacientului în lupta cu boala, pînă cînd acesta va fi disponibil pentru evaluare și începerea unei cure sub supraveghere medicală. Aceste medicamente i-au fost aduse de delegația S.P.P., ele fiind achiziționate chiar din Indonezia. Sursele noastre mai spun că S.P.P.-iștii s-au dus și într-o suburbie a capitalei Jakarta, unde s-au văzut cu niște vraci locali, care le-au vîndut o mixtură de plante uscate, din care bolnavul ar trebui să prepare și să bea ceai de cîte două ori pe zi. Pentru a evalua mai bine situația, pentru a testa medicamentele primite, dar și fiertura, Matrozul și-a amînat cu încă o zi deplasarea la Chișinău. Inițial, conform programului, ar fi trebuit să ajungă în seara zilei de luni la Chișinău, direct de la Iași (unde urmau să i se alăture 6 miniștri ai Guvernului României, în frunte cu Elena Udrea), iar pe 26 și 27 să se desfășoare ceremoniile, dar acestea au fost amînate încă de luni, pentru 27 și 28 ianuarie. Totodată, emisiunea de la OTV, de luni seară, 25 ianuarie a.c., a fost anulată. Vizita la Chișinău se dorește un exercițiu de imagine, bine regizat. Băsescu va fi decorat de președintele interimar Mihai Ghimpu și va avea o agendă publică festivistă foarte încărcată (depuneri de coroane de flori, discursuri în fața studenților de la Universitatea din Chișinău, deplasări în regiuni ale Republicii Moldova). Nu se știe încă dacă va face față programului.
Revenind la deplasarea ultrasecretă din Indonezia, în afara medicului S.P.P. și a celor doi ofițeri, a participat și un agent secret, care a avut însărcinări legate de cazul Nicolae Popa. Conform unor informații vehiculate în mediile Serviciilor de Informații, cel de-al patrulea personaj este ofițer S.I.E, iar misiunea sa a fost aceea de a discuta despre relația Omar Hayssam - Nicolae Popa. Misteriosul personaj s-a întîlnit de două ori cu șeful poliției din Jakarta, o dată la sediul Poliției și o dată la un restaurant, iar subiectul a fost permisiunea de a discuta cu Nicolae Popa, care deține informații despre Omar Hayssam și anumite conturi ale acestuia la o bancă din Insula Bali. De altfel, la aterizarea avionului, pe Aeroportul Soekarno-Hatta din Jakarta, ofițerul S.I.E. s-a întîlnit cu doi străini suspecți, bine "camuflați" (cu ochelari de soare), care vorbeau o engleză ireproșabilă și veneau din Insula Bali. Aceștia i-au înmînat agentului mai multe acte și dosare, cu aerul că ar fi niște pliante turistice, după care au discutat mai bine de 10 minute.
În mediile de informații concluzia generală este că toate demersurile au ca scop anihilarea pericolului numit Omar Hayssam, cel care poate vorbi despre implicarea Dictachiorului Băsescu și a unor elemente ale Serviciilor Secrete românești în cazul răpirii celor trei ziariști, precum și despre afacerile necurate care au dus la acest act de terorism internațional. Totodată, se crede că Băsescu vrea să pună mîna pe banii pe care arabul i-a depus la banca din Bali. A nu se uita că toate aceste deplasări (Austria, Italia, Indonezia) se fac pe BANI PUBLICI. În orice caz, Băsescu e terminat, e o chestiune de cel mult 2 luni.


Versiune de tiparit TRAIAN BĂSESCU E ÎN FAZĂ TERMINALĂ Versiune de tiparit


Trimite pe email articolul


Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici: Creaza un cont gratuit