Întîlnirea prmoţiei noastre cu scriitorul Marin Preda

Amintiri din anii studenţiei... (19)

De Prof. Dumitru Andronache

Revin la motivul întîlnirii promoţiei noastre de absolvenţi (1963) cu scriitorul Marin Preda pentru a-ţi crea, iubite cititorule, o imagine veridică, atît asupra scriitorului – omul, cît şi a cititorului – tînărul dornic de cunoaştere. Aproape toţi studenţii sosiseră la întîlnirea programată, curioşi să afle cîte ceva despre scriitorul îndrăgit. Bunăoară, eu eram dornic să disting, fixîndu-mi privirea asupra lui, în amfiteatru, unele asemănări între autorul romanului "Moromeţii" şi vreunul din personajele sale. Alţi colegi erau curioşi să afle elemente concrete cu privire la caracterul polemic al cărţii lui Marin Preda cu romanul "Ion" al lui Liviu Rebreanu. Chiar de la începutul întîlnirii, un coleg (N.N.) l-a întrebat pe Marin Preda dacă s-a bucurat de succesul pe care romanul "Moromeţii" l-a avut la apariţia sa (1955).

Scriitorul a dat un răspuns scurt, dar înnobilat printr-o superbă imagine artistică: "Nu poate fi o mai mare izbîndă a unui scriitor decît aceea de a-şi popula plaiurile natale cu sufletul său". Apoi, studenţii au pus întrebări referitoare la debutul său literar. Scriitorul ne-a dezvăluit ca adevăratul său debut literar a coincis cu editarea primului său volum de nuvele "Întîlnirea din pămînturi", la 7 ani după apariţia în presă a primei sale schiţe, "Pârlitu", devenită mai tîrziu "O adunare liniştită", creaţie prin care, aşa după cum ne-a mărturisit autorul, îşi va descoperi "vocaţia". Asaltat de întrebările studenţilor, scriitorul a trecut în revistă secvenţe din firul vieţii sale, pentru a releva, în cele din urmă, cum a devenit scriitor.
Evocînd momentele copilăriei sale, Marin Preda a ţinut să ne precizeze faptul că e fiu de ţărani din Siliştea-Gumeşti, Teleorman şi că tatăl său, Tudor Călăraşu, l-a dat la şcoala din sat ca să înveţe şi el "oleacă" de carte, măcar să ştie să se iscălească, la fel ca şi fraţii săi mai mari. De altfel, părintele său nu avea alt gînd sau altă speranţă cu privire la fiii săi, decît ca ei să ştie să are pamîntul şi să îngrijească de vitele din bătătură. L-am cunoscut pe tatăl scriitorului şi cred tot ceea ce ne-a spus autorul la întîlnire. Aceste aspecte memorialistice avea să le povestească scriitorul, mai tîrziu, în romanul "Viaţa ca o pradă" (1977). Pe cînd era copil, ne-a spus Marin Preda, era fascinat de forţa "cuvîntului" rostit de oamenii din sat. În casa lor de la marginea aşezării, străjuită de simbolicul "salcîm", se adunau locuitorii satului; erau vecini sau ţărani de pe alte uliţi. Îşi amintea cum adesea rămînea mirat, auzindu-i pe prietenii tatălui său rîzînd în hohote de vorbele de duh presărate cu înjuraturi. L-a impresionat la aceea vîrstă fragedă cum un "siliştean" îşi înjura muierea cu "tandreţe", iar ea "se învîrtea pe loc ca o găină beată", fiindcă numai în acest chip se ştia iubită de bărbatul ei (rumoare).
Tot în copilărie a rămas fascinat şi de lumea cărţilor citite, pasiunea pentru lectură declanşîndu-i mecanismul gîndirii reflexive. Îl obseda la acea vîrstă ideea de "violenţă"; în pofida faptului că a reflectat îndelung asupra sensului acestei noţiuni, n-a putut înţelege nici mai tîrziu rostul "violenţei" în armonia vieţii. Ne-a mărturisit apoi că nu i-a plăcut să rămînă ţăran. După ce a terminat şcoala primară, a dorit să-şi continue studiile, sprijinit fiind şi de mama sa. Aceasta, încurajată de învăţător şi de preotul din sat, "a tăbărît" pe capul soţului ei pentru a-l convinge să-l ducă pe băiat la Şcoala normală din Cîmpulung-Muscel. Deja se răspîndise în sat zvonul că Marin, băiatul lui Tudor Călăraşu, merge, mai departe, la şcoală, dar că tatăl lui se opune cu îndîrjire, fiindcă n-avea bani de taxe. A ajuns, în cele din urmă, la o şcoală din Abrud, în Transilvania, experienţă traită pe care o va povesti mai tîrziu în romanele sale "Viaţa ca o pradă" şi "Cel mai iubit dintre pămînteni". Vremurile tulburi ale istoriei după "Diktatul de la Viena" l-au adus la Şcoala normală din Bucureşti, pe care, însă, a fost nevoit să o întrerupă din cauza taxelor împovărătoare, aşa cum ne-a precizat scriitorul. A plecat apoi în armată, perioadă în care a fost pasionat de lectura operelor unor scriitori precum Dostoievski, Tolstoi, Baudelaire, Villon ş.a.
După 1944 a fost lăsat la vatră şi a început să colaboreze la diferite reviste ale vremii, publicînd povestiri şi nuvele care prefigurau în mare măsură apariţia romanului "Moromeţii" (1955), la care sciitorul a trudit mulţi ani.
(va urma)

Copyright Romania Mare

Versiune de tiparit


Trimite pe email articolul


Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici: Creaza un cont gratuit