La teatru - schimb de replici între actori şi spectatori (1)

De Gheorghe Braşoveanu

Istoria anecdotică a teatrului consemnează faptul că, de-a lungul timpului, au avut loc unele întîmplări nostime în care, la unele reprezentaţii, mai ales la teatrele din provincie, la afirmaţiile actorilor de pe scenă, au intervenit, cu replici pline de umor, unii spectatori mai şugubeţi, stîrnind hohote de rîs în sală. Din mulţimea de astfel de întîmplări, vă semnalăm, în cele ce urmează, cîteva. Despre actorul englez Passmore se spunea că era atît de gras încît publicul rîdea numai cînd acesta îşi făcea apariţia pe scenă. Într-o seară, celebrul comic juca într-o dramă, cu un coleg care, în actul final, îl "omora". Doi soldaţi urmau să ridice "cadavrul" şi să-l scoată din scenă, dar cele 120 de kilograme ale lui Passmore i-au făcut pe aceştia să se opintească din greu, stîrnind hohotele de rîs ale spectatorilor. Dinspre balcoane, unii le dădeau sfaturi: "E greu burtosul! Daţi-l de-a dura sau aduceţi o macara!" La care Passmore s-a ridicat, s-a întors spre sală şi, indignat, a spus: "Domnilor, vă rog să respectaţi morţii!"

Într-o piesă de Edouard Pailleron (1834-1899) există replica "Primul meu amant a fost un ofiţer de roşiori!" Un bătrînel din primul rînd al sălii a strigat cu voce puternică: "Eu am fost acela!" Actriţa, fără să se piardă, a completat: "Era însă mai prost decît pintenii săi!" Publicul a izbucnit în aplauze şi, de atunci, această completare a rămas în repertoriu. Actriţa Fany Tardini povestea că interpreta, într-o melodramă, rolul unei femei sechestrate de un tiran, într-un turn, pentru a o sili să divulge o mare taină. Actorul Stavri Sachelarie, care interpreta rolul tiranului, o ameninţa pe victimă: "În zadar păstrezi taina, căci vei muri aici în turn de sete, cu toate că apa e aşa de aproape de tine! O, da, aşa de aproape, ca să-ţi fie şi mai sete şi să nu poţi ajunge la ea!" Un spectator din sală, impresionat de situaţia eroinei, s-a năpustit la marginea scenei, cu un galoş în mînă, strigînd la Sachelarie: "Ticălosule, dă femeii apă să bea, că-ţi dau cu galoşul ăsta-n cap!"
Nici celebra tragediană franceză Sarah Bernhardt (1844-1923) n-a fost ocolită de astfel de întîmplări neprevăzute. O dată, ea juca rolul unei cerşetoare într-o piesă pusă în scenă la un teatru parizian. Chiar în clipa cînd declama: "Nu mă pot ţine pe picioare, sînt slăbită şi mor de foame!", observă că nu lăsase la cabină colierul de aur, pe care-l purta, de obicei, la gît. Dar şi unul dintre spectatorii ghiduşi a observat colierul şi, atunci, rîzînd, i-a replicat din sală: "De ce nu vinzi colierul pe care-l porţi la gît?" Marea actriţă nu şi-a pierdut cumpătul şi a răspuns cu un glas stins: "Credeţi-mă, am încercat, dar nimeni nu se lasă înşelat, pentru că e doar o imitaţie!"
Comicul sicilian Angelo Musco (1872-1937) juca într-o seară în comedia "Fiica mea". În scenă erau tatăl fetei, mama şi fata lor. De oboseală, actorii vorbeau ceva mai încet, cînd, la un moment dat, cineva din sală a strigat: "Mai tare! Nu se aude nimic!" Angelo Musco, prompt, cu un aer surprins, se adresează publicului, spunînd: "Cum mai tare? Nu vedeţi că e vorba de probleme familiale?"
Germanul Hans von Bülow (1830-1894) dirija "Tristan şi Isolda" la Opera Comică din Paris. În timpul preludiului aude o spectatoare din sală adresîndu-se, pe un ton de conversaţie, vecinei sale: "Vai ce lungă e uvertura!" Bülow a auzit-o, s-a întors spre ea şi i-a spus calm: "Liniştiţi-vă, doamnă, nu mai durează decît vreo trei minute!"
(va urma)

Copyright Romania Mare

Versiune de tiparit


Trimite pe email articolul


Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici: Creaza un cont gratuit