Păianjenii

Microsioane istorice

De Vasile Băran

Capodoperă a literaturii universale, romanul "Păianjenii", apărut la începutul Secolului XX, sub semnătura sîrbului Ivo Cipiko şi tradus, cu 4 decenii în urmă, de poetul Geo Dumitrescu, are în centru un rapace şi abil cămătar, Iovo Kostic, descris în aşa fel încît cititorul îl vede în faţă ca pe un personaj contemporan, cu care a avut parcă de-a face şi el. Metafora, însă, nu mai este aplicabilă începutului nostru de Secol XXI. Cămătarul lui Cipiko şi-a pus biroul chiar în dugheana în care se agită băieţii de prăvălie, lîngă o fereastră, prin care-l putea supraveghea şi pe vechilul care alerga, năduşind în aspru ger, prin poiana albă, unde se aflau baloţii cu fîn şi magaziile cu grîu, mărfuri puse în vînzare, iarna, ţăranilor de la care le cumpărase, pe un preţ de nimic, toamna.

Terminîndu-li-se proviziile
de-acasă, ţăranii se tocmeau, acum, pe propriile lor recolte, revîndute de jupîn de 10 ori mai scump, ei fiind nevoiţi să le fi adus în toamnă cămătarului spre a-şi achita la vreme datoriile din anul precedent. Datorii care nu se terminau niciodată, ba creşteau mereu, încît ţăranii erau nevoiţi să-şi vîndă din vite sau chiar pămîntul cu care-şi ţineau viaţa.
Pe masa cămătarului se afla catastiful, pe care-l deschidea, cu multă bunăvoinţă, ori de cîte ori
datornicul voia să vadă sumele înscrise. Cămătarul Iovo avea, atunci, un zîmbet şi-o expresie a feţei, care-l convingeau pe nefericit că el nu-i voia decît binele, adăugîndu-i o camătă mică şi iertîndu-i,
totodată, întîrzierea.
Uneori, cămătarul făcea şi cîte-o glumă: "Uite, frate, că brînza ţi-o dau pe gratis!" Şi chiar îi spunea
băiatului să-l servească cu o bucăţică de brînză
şi-un pahar de vin.
Alături de masă stătea, încremenit, seiful Wertheim. Privindu-l, datornicii se întrebau: "Ce i-or trebui atîţia bani? Se va sătura, oare, vreodată? Ce-o face el cu atîtea case?" Şi privirile li se ridicau spre tavan,
la păianjenul care se mişca pe pînza ce se întindea din colţ pînă la drapelul decolorat, printre muştele uscate, cărora le băuse tot sîngele.
Aceasta este metafora: la birou stă cămătarul,
răsfoind catastiful şi storcîndu-i omului ultimul bănuţ, iar deasupra, pe tavan, ca o efigie, păianjenul cu plasa lui. Deşi scopul e acelaşi, metafora nu-l mai cuprinde pe cămătarul nostru de astăzi. Avea şi Kafka, în "Colonia penitenciară", o maşinărie cu o funcţie asemănătoare. Dar pe inventator nu-l vedea nimeni pe lîngă ea. Pentru că inventatorul suptului sîngelui din om se afla în rîndurile protipendadei, prefăcîndu-se că maşinăria la care se uitau cu toţii e ceva firesc, face parte din civilizaţia lumii moderne.
Păianjenii noştri, însă, îşi au funcţiile lor, ce par cu totul despărţite de aceea a maşinii kafkiene. Ei nu se arată ceea ce sînt. Nu-şi mai întind pînza la vedere. Ei se prefac, într-un mod şi mai abil, că lucrează
în folosul binelui ţării şi al prestigiului său
pe continent şi în lume, ca membră a NATO
şi a Uniunii Europene.
Cînd i s-a văzut, totuşi, într-un colţ depărtat, o împletitură din pînză, un ministru, de exemplu, nici gînd să admită că este, în ultimă instanţă, un mare cămătar. Imitîndu-l pe Iovo din "Păianjenii" lui Cipiko, el a dat-o, chipurile, pe glume. În calitatea lui de preşedinte îi apără şi pe ceilalţi cămătari, unii şi mai mari decît el, fiind legaţi între ei prin nevăzute fire ale unei pînze ţesute de toţi, pînza corupţiei.
Prin altfel de mecanisme ţin astăzi cămătarii mulţimea, din ce în ce mai sărăcită, sub trompele şi tentaculele lor. În sistemul capitalismului tot mai
dezvoltat, în ţara noastră, căzută în prăpastie pe drumul tranziţiei, ei se află abia în faţa acumulării primitive a avuţiilor, cînd se petrec, istoric, jafurile
şi crimele cele mai odioase.
Astăzi, la noi, ţesăturile sînt atît de puternice, încît pînza face parte din însăşi structura societăţii, procurorul şi acuzatul fiind, în esenţă, în aceeaşi bandă mafiotă.
Şi, totuşi, pînă se va găsi o nouă metaforă, ca o
imagine insolită a metodelor de îmbogăţire cu orice preţ (fiindcă de risc încă nu poate fi vorba!), care să-i cuprindă pe toţi la un loc - păianjeni, ploşniţe, căpuşe, ţînţari, caracatiţe, lupi - e necesară stîrpirea corupţiei, care, astăzi, la noi, s-a generalizat!

Copyright Romania Mare

Versiune de tiparit


Trimite pe email articolul


Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici: Creaza un cont gratuit